Trending

Vrei o carieră militară? Acum este momentul! 700 de locuri te așteaptă la instituțiile militare pentru școlarizarea viitorilor subofițeri jandarmi

Vrei o carieră militară? Acum este momentul! Te poți înscrie la concursul de admitere organizat de instituțiile militare de învățământ ale M.A.I. pentru școlarizarea viitorilor subofițeri jandarmi – 700 de locuri în total.
Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Fălticeni: 350 locuri (din care 3 pentru cetățeni de etnie rromă și 3 pentru alte minorități);
Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgășani: 350 locuri (din care 3 pentru cetățeni de etnie rromă și 3 pentru alte minorități).
Cum te înscrii ?
Până la 17 octombrie 2025 (inclusiv sâmbătă și duminică), te înscrii exclusiv online prin platforma Hub de servicii la nivelul M.A.I. – secțiunea „Învățământ”: https://hub.mai.gov.ro/
Îți creezi cont și îl validezi conform instrucțiunilor din portal.
Completezi datele de înscriere și încarci documentele solicitate (fiecare fișier max. 2 MB).
Numărul de înregistrare generat de platformă devine codul tău unic de identificare pe toată durata concursului.
Dosarul de recrutare:
Până la 03 noiembrie 2025, documentele pentru dosarul de recrutare se depun prin platforma Hub – secțiunea „Învățământ”: https://hub.mai.gov.ro/
Calendarul probelor:
Evaluarea psihologică: data și locația vor fi anunțate ulterior, în Hub (secțiunea „Învățământ”).
Proba de evaluare a performanței fizice: 07–12 noiembrie 2025, la centrul zonal de selecție (locație comunicată în Hub).
Proba de verificare a cunoștințelor: 15 noiembrie 2025, la unitatea de învățământ pentru care ai optat (participă candidații care au promovat proba fizică).
Tematica și bibliografia sunt publice în Hub → „Învățământ”: https://hub.mai.gov.ro/
Examinarea medicală: 24 noiembrie – 19 decembrie 2025, pentru candidații încadrați în numărul de locuri, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Sunt declarati „Admis” candidații care au fost declarati apt medical, in ordinea descrescătoare a mediilor obtinute la proba de verificare a cunostintelor.
Rezultatele finale se afișează pe site-urile unităților de învățământ și în portalul MAI, până la 24 decembrie 2025.
Informatii suplimentare, se pot obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Satu Mare (Biroul Resurse Umane) tel. int. 24535 sau 24407.
Te așteptăm să faci pasul spre o carieră sigură, cu disciplină, camaraderie și oportunități reale de dezvoltare!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button