Trending

Flăcări într-un apartament din Satu Mare! Incediul, pornit de la un boiler!

În data de 04.11.2025, în jurul orei 08:50, Dispeceratul ISU SOMEȘ Satu Mare a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu de apartament situat pe Aleea Mureșului nr. 18, municipiul Satu Mare.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și 11 cadre militare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că incendiul s-a manifestat la un boiler electric, fiind lichidat prompt de către echipajele de intervenție, la nivelul băii apartamentului afectat.

Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a se extinde la alte încăperi sau apartamente.

Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de echipa de specialiști.

Măsuri și recomandări preventive:
Pentru a preveni producerea unor evenimente similare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare recomandă cetățenilor:

  • să verifice periodic starea instalațiilor electrice și a echipamentelor electrocasnice, în special a celor care funcționează permanent (precum boilerele electrice);
  • să evite utilizarea aparatelor electrice cu defecțiuni, improvizații sau cabluri deteriorate;
  • să asigure montarea corectă și întreținerea periodică a echipamentelor de încălzire și a celor de preparare a apei calde;
  • să nu lase aparatele electrice nesupravegheate pe durata funcționării;
  • să dețină în locuințe mijloace de primă intervenție (stingătoare, detectoare de fum) și să știe cum să le utilizeze în caz de urgență;
  • să anunțe imediat evenimentele la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Foto caracter ilustrativ

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button