Trending

Coliziune frontală violentă pe DN 19 – două pasagere rănite, după o manevră riscantă a unui șofer maramureșean

La data de 10 octombrie a.c., ora 19:49, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19, între localitățile Ciuperceni și Botiz.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 37 de ani, din județul Maramureș, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat distanța de siguranță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, iar pentru a evita impactul cu acesta, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Tur.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a două pasagere, de 28 de ani, respectiv de 45 de ani, aflate în autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, acestea fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto: arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button