Trending

Tragedie pe o șosea din Maramureș! Un mort și doi răniți în urma unui accident rutier! Mașina a luat foc! Surse: la volan ar fi fost un polițist băut!

O tragedie cumplită s-a produs în seara zilei de 2 noiembrie, în localitatea Făurești, județul Maramureș. Un autoturism  de teren s-a răsturnat în stânga direcției de mers și a distrus o conductă de gaz luând apoi foc, eveniment soldat cu un decedat și doi răniți.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare, cu două autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

Din nefericire, pentru una dintre persoanele aflate în mașină nu s-a mai putut face nimic – medicii au declarat decesul la locul accidentului. O altă victimă a fost găsită în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, în lupta disperată pentru a-i salva viața.

Cea de-a treia persoană implicată este conștientă și cooperantă, însă a fost preluată de cadrele medicale pentru evaluare. În sprijin a fost solicitat și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

În urma evenimentului, o țeavă de gaz a fost fisurată, astfel, fiind solicitate pentru intervenție și echipele furnizorului de gaze.

 Conform informațiilor vasiledale.ro la volanul autoturismului de teren care s-a răsturnat ar fi fost un angajat al IPJ Maramureș.

Polițistul aflat în timpul liber ar fi participat în această seară la o petrecere în localitatea Șurdești. Cu toate că ar fi consumat alcool s-ar fi urcat la volanul mașinii și a pornit spre casă. Alături de el au urcat în mașină doi bărbati. În Făurești, însă, s-a produs tragedia. Cel de la volan a scăpat cu leziuni minore. Ar fi fost testat cu aparatul etilotest rezultatul înregistrat fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din păcate pasagerul din dreapta față a decedat pe loc în urma impactului violent. Avea 60 de ani. Celălalt pasager, în vârstă de 30 ani, a suferit leziuni grave, fiind resuscitat și intubat la fața locului.

Sursa: vasiledale.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button