Trending

Super spectacol de andrenalină la Racșa! Începe cel mai tare concurs de off-road!

În weekendul 9–10 august 2025, comuna Racșa va găzdui cel mai spectaculos concurs de off-road din județul Satu Mare, un eveniment devenit deja tradiție în zonă.
Competiția este organizată de Asociația OffRoad RACSA, un club cu aproximativ 70 de membri activi, pasionați de aventură, motoare turate și trasee extreme.

Aceasta este deja a noua ediție a evenimentului desfășurat la Racșa – un semn clar că off-roadul trăiește și crește în Țara Oașului.
Concursul reunește echipaje din toată țara și chiar din străinătate, iar spectatorii vor putea urmări evoluții spectaculoase pe trasee special amenajate pentru diferite clase: Hobby, Standard A & B, Challenge, SSV, Open și Extrem.

Toată comuna Racșa se mobilizează pentru ca această ediție să fie una de neuitat – și cu siguranță va fi!

Evenimentul se va desfășura în zona forestieră numită „Cremene”, din apropierea localității, și va aduna la start 30 de echipe din județele Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj și Bistrița-Năsăud, dar și din străinătate.

Vezi aici verificarea traseului:

Activitățile vor începe vineri, cu verificarea tehnică și înscrierile vehiculelor între orele 16:00-22:00, urmând ca sâmbătă și duminică, de la ora 10:00, să aibă loc probele speciale urmate de festivitatea de premiere. Având în vedere traseul greu acesibil, competiția impune măsuri suplimentare de siguranță, astfel că prezența jandarmilor este esențială pentru buna desfășurare a întregului eveniment.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button