Trending

Parchetul cere arestarea a doi inculpați după o vânătoare ilegală soldată cu deces

Potrivit anchetatorilor, în 18 septembrie 2025, trei bărbați și victima au participat la o partidă de vânătoare neautorizată pe fondul cinegetic Livada. În timpul deplasării cu un autoturism, arma de vânătoare – manevrată necorespunzător – s-a descărcat accidental, provocând decesul victimei.

Ulterior, cei implicați au transportat victima la o pensiune din Călinești și au apelat 112. Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, procurorii au dispus cinci percheziții domiciliare.

Iată comunicatul complet al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş:

La data de 24.09.2025 Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş a solicitat arestarea preventivă a doi inculpați, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi munițiilor şi braconaj.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în după masa zilei de 18.09.2025, cei trei inculpați, împreună cu victima, au hotărât să meargă la o partidă de vânătoare neautorizată pentru a vâna mistreț, sens în care unul din inculpaţi a adus arma letală de vânătoare, deținută legal de către acesta, fără a fi transportată în husă și fără a avea montat un sistem de blocare pentru a nu putea fi utilizată fără drept și a preveni descărcarea accidentală. În cursul serii respective, victima împreună cu inculpații s-au deplasat pe fondul cinegetic 10 Livada gestionat de Ocolul Silvic Livada din cadrul Direcției Silvice Satu Mare, unde unul din inculpați a efectuat un foc de armă asupra unui exemplar de vânat din specia vulpe sau mistreț pe care l-a observat prin luneta cu vedere pe timp de noapte atașată la armă, însă nu a reușit prinderea acestuia.

În continuare, cei patru și-au continuat deplasarea până au ajuns la intersecția cu DJ 197, unde au virat spre stânga către loc. Pășunea Mare. După ce au pătruns pe DJ 197, în timp ce autovehiculul se deplasa, unul din inculpați a scos tubul cartuș percutat de pe țeava armei și a introdus în mod automat un nou cartuș pe țeavă, după care a așezat arma între cele două scaune din față cu țeava îndreptată spre spatele autovehiculului, moment în care arma s-a declanșat accidental, provocând decesul victimei. Imediat s-au oprit din deplasare, deoarece toți erau în stare de șoc ca urmare a faptului că au constatat decesul victimei. Ulterior, inculpaţii împreună cu victima, s-au deplasat înapoi în localitatea Călineşti, în curtea unei pensiuni, administrată de către unul de inculpaţi, de unde au solicitat prin S.N.U.A.U. 112 intervenția la fața locului a ambulanței și a poliției.

În cursul cercetărilor, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor, cronologiei producerii evenimentului şi identificării probelor necesare, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară.

Cercetările în cauză sunt efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J. Satu Mare, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Neşreti-Oaş.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăție.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button