Accident rutier mortal în județ! S-a răsturnat singur cu mașina și a decedat la spital!

La data de 10 octombrie a.c, în jurul orei 20:15, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1F, între localitățile Ghenci și Căuaș.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 63 de ani, din localitatea Tiream, în timp conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un cap de pod și ulterior în șanț.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și recoltării de probe biologice.
La câteva ore după producerea accidentului, din nefericire, bărbatul a decedat la spital.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.