Primiți cu stropitul? Care e originea obiceiului udatului și ce semnifică!
În mai multe judeţe din Transilvania se păstrează încă tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor, în lunea de Paști.
Legenda „stropitului” ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întâmplător prin zonă.
Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor ca să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii.
În zilele noastre, tradiția numită în Ardeal și „locsolas”, a suferit mici modificări. Băieții nu mai udă fetele cu apă, ci cu parfum, fetele fiind atinse tandru și elegant cu câteva pufuri în zona gâtului, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat, astfel că tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă a acestor datini.
Obiceiul udatului de Paște nu este doar o activitate distractivă sau un simplu ritual, ci are o semnificație profundă în spiritualitatea și tradițiile locale. Este o modalitate de a marca trecerea într-un nou început, de a celebra viața și de a împărtăși bucuria sărbătorii cu cei dragi.
