Activitate intensă pentru depistarea străinilor aflați ilegal pe teritoriul țării noastre și identificarea cazurilor de facilitare a șederii ilegale

În perioada 1 – 31 octombrie 2025, polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Satu Mare, au desfășurat acțiuni comune împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare, scopul fiind verificarea respectării regimului juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României. Activitățile au urmărit depistarea străinilor aflați ilegal pe teritoriul țării noastre, verificarea respectării obligațiilor legale în domeniul muncii, controlul legalității șederii în spațiile de cazare, precum și identificarea și sancționarea cazurilor de facilitare a șederii ilegale.
De asemenea, au fost verificate valabilitatea documentelor de ședere și condițiile legale pentru prelungirea dreptului de ședere, fiind totodată desfășurate acțiuni preventive și de consiliere a angajatorilor și proprietarilor de spații de cazare cu privire la obligațiile ce le revin potrivit legislației în vigoare.
Verificările au vizat societăți comerciale care utilizează forță de muncă străină, spații de cazare destinate acestora, precum și locuri publice din municipiile Satu Mare și Carei, orașele Tășnad și Negrești-Oaș și zonele limitrofe. În urma acțiunilor desfășurate au fost verificați 175 de cetățeni străini, majoritatea provenind din Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și alte state din Asia de Sud-Est.

Totodată, au fost controlate 25 de societăți comerciale, 17 spații de cazare destinate angajaților străini și 8 spații hoteliere.
Pentru nerespectarea regimului juridic privind șederea străinilor pe teritoriul României au fost aplicate trei amenzi contravenționale și un avertisment, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 194/2002. În cadrul acțiunilor a fost asigurată și o prezență vizibilă în spațiile publice, cu rol preventiv și de descurajare a faptelor antisociale.
Acțiunile de informare și prevenire, vor continua și în perioada următoare, atât în rândul persoanelor juridice care gestionează spații de cazare sau angajează cetățeni străini, cât și în rândul străinilor aflați legal pe teritoriul județului.

De asemenea, vor fi desfășurate instruiri adresate angajatorilor care utilizează forță de muncă străină, având ca obiectiv prezentarea drepturilor și obligațiilor legale ce decurg din relația cu structura de imigrări, precum și sesiuni de informare pentru străini, cu sprijinul reprezentanților instituțiilor partenere și ai mediului economic, privind drepturile și obligațiile pe durata șederii, condițiile de prelungire a permisului și modalitățile de comunicare cu autoritățile.
Prin aceste activități, Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să promoveze o abordare echilibrată între aplicarea cu strictețe a legii și sprijinirea procesului de integrare legală a cetățenilor străini, în spiritul cooperării interinstituționale.



