Captură de proporții la a anchetatorilor clujeni: nu mai puțin de 4 tone de substanțe de mare risc!

Polițiștii clujeni și procurorii DIICOT au descoperit și ridicat în urma perchezițiilor efectuate, peste 4 tone de substanțe, cutii (de ordinul miilor) ce conțin substanțe lichide, fiole cu substanță lichidă, blistere din material plastic folosite la ambalarea și depozitarea fiolelor, aproximativ 60 de kilograme de substanță albă solidă, aparat de vidat, laminator, mașini de etichetat, role conținând etichete, cântare, pungi cu substanță pulverulentă de diferite culori.


Rețeaua de traficanți a făcut o avere.Din investigațiile efectuate a rezultat că, suma spălată de grupul infracțional organizat ar fi de la aproximativ 2,1 milioane de euro.
De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate sume imense de bani în diferite valute, ceasuri de lux și 7 autoturisme.
Liderul grupului, ar fi asigurat organizarea, finanțarea, aprovizionarea cu materie primă și utilaje (din China și India), retribuția membrilor, coordonarea și controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracțional din eșalonul de execuție s-ar fi ocupat de producerea substanțelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri și încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate.

Prin firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000 de colete conținând astfel de substanțe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite țări.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a 12 persoane reținute.


