Prins cu greu de polițiști, un șofer a refuzat recoltarea de probe de sânge, așa că a petrecut o noapte în arest!

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 01.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Careiului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 40 de ani, din Tămășeni.
Întrucât conducătorul auto nu s-ar fi conformat semnalelor efectuate de polițiști, s-ar procedat la urmărirea acestuia iar, pe strada Proiectantului, acesta a fost identificat și imobilizat prin încătușare.
Conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii în organism.
Față de bărbat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.



