Magazinele second hand vor rămâne fără marfă! Unui TIR cu peste 17 tone de asemenea mărfuri nu i s-a permis intrarea în România.

Marți, 12 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 25 de ani. Acesta conducea un automarfar înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (textile) provenite din Spania. Marfa urma să ajungă la o asociație din județul Satu Mare.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 17.280 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru marfa transportată).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.



