Trending

Cursă de urmărire ca în filme pe Autostrada A3. Poliţiştii din Cluj, au pierdut urma unui tânăr șofer sătmărean !

Un tânăr de 19 ani a fost înregistarat de radar pe autostrada Turda-Borș cu 238 km/h. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, dar nu au reușit să îl oprească. El a fost identificat ulterior cu ajutorul polițiștilor din Satu Mare și a fost amendat.

Potrivit IPJ Cluj, un șofer de 19 ani, din județul Satu-Mare, care mergea pe Autostrada A3, între Câmpia Turzii și Nădășelu, a fost depistat luni de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă acesta și-a continuat deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, șoferul a circulat pe banda de urgență pentru a depăși alte mașini aflate pe sensul său de mers.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, tânărul a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului de Poliție autostradă.

Acesta a fost amendat cu 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile. Testările acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button